Încă un Bentley a fost distrus! Autorul pozelor a fost concediat (FOTO)
Ieri, un locuitor al Republicii Moldova a decis să se plimbe prin pădure la volanul unui Bentley Continental Flying Spur, după care s-a ales cu o sumedenie de noroi pe caroserie și cu partea din față a automobilului distrusă.
O misiune asemănătoare (de a conduce în off-road) au avut și cei trei prezentatori Top Gear – Jeremy, James și Richard. Ei și-au luat câte un vehicul GT și au mers pe drumurile continentului australian. James și-a ales un Nissant GT-R, Jeremy – un BMW M6 Gran Coupe, iar Richard – un Bentley Continental V8S. Căldura, drumurile accidentate și pășunele au fost doar câteva dintre încercările la care au fost supuse automobilele.
La sfârșitul episodului GT-urile continuau să funcționeze foarte bine, având de suferit doar câteva momente mai teribile.
Însă, un angajat al atelierului auto a expediat redacției The Supercar Kids câteva fotografii în care se vede că Bentley-ul condus de Hammond a fost foarte deteriorat, și a ajuns chiar la service.
Vedeţi galeria de imagini cu atomobilul deteriorat şi alte detalii pe autostrada.md.