Încă un caz de pestă porcină la Cahul. Animalele vor fi nimicite, pentru a nu răspândi focarul
Încă un caz de pestă porcină la Cahul. După ce săptămâna trecută, în comuna Manta, al aceluiaşi raion, s-a depistat un focar, ieri, analizele de laborator au mai confirmat încă un caz.
Potrivit reprezentanților Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, 11 porci au murit la o fermă de la marginea orașului Cahul. Animalele au fost incinerate, iar acum comisia excepțională ia măsuri de prevenire a răspândirii focarului.
Un fermier a alertat ANSA după ce acum două zile un porc a murit la ferma sa, ulterior au mai decedat alți zece. Acesta deținea peste 90 de animale, iar astăzi ANSA a dispus ca aestea să fie nimicite, pentru a nu răspândi focarul.
Potrivit comisiei excepționale de la Cahul, astăzi vor fi instalate și filtre la intrarea și ieșirea din localitate. Totodată, reprezentanții ANSA spun că echipa de intervenție se va afla acolo pe o perioadă de o săptămână, timp în care vor fi luate toate măsurile de protecție.
La fel, a fost anunțată atât Poliția de Frontieră, cât și Serviciul Vamal, pentru a nu le permite oamenilor să iasă sau să intre în țară cu produse din carne de porc. Specialiştii anunţă că încă un caz de pestă porcină a mai fost înregistrat și confirmat în localitatea Milești, raionul Nisporeni.
Acolo a murit un porc într-o gospodărie. Responsabilii de la ANSA au îngropat animalul și au dezinfectat zona.
De la începutul acestui an, în ţară au fost înregistrate cinci cazuri de pestă porcină.
- Corturi anticaniculă în întreaga ţară! Unde te poţi apropia pentru ajutor ori apă rece
- SIMULARE DE INCENDIU la Bălți și Cahul. Oamenii, evacuați de urgență (FOTO)
- Focare de pesta porcină în România. Virusul a fost depistat în 77 de localități
- Bulgaria confirmă noi cazuri de pestă porcină africană la graniţa cu România