Încă un eşec pentru partidul "DA". Curtea de Apel a respins cererea depusă de Năstase și Slusari împotriva CEC
Încă un eșec pentru Partidul "Demnitate și Adevăr", în spatele căruia stau mafioții Victor și Viorel Țopa. Curtea de Apel Chișinău a respins cererea depusă de Andrei Năstase și Alexandru Slusari împotriva Comisiei Electorale Centrale prin care cei doi au cerut anularea hotărârii de înregistrare a candidatului PDM pentru președinție, Marian Lupu.
Aceștia nu au fost în stare să demonstreze că CEC a încălcat legea atunci când a primit listele de subscripție depuse de echipa PDM în zi de sâmbătă. Asta deși, candidatul susținut de ei a fost înregistrat duminică.
Potrivit reprezentantului PDM la CEC, Vadim Moţarschi, Andrei Năstase și Alexandru Slusari nu au avut dreptul să conteste o hotărâre a Comisiei Electorale Centrale.
"Doar două categorii de subiecți pot depune cerere de chemare în judecată într-un litigiu electoral. Aceștia sunt alegătorii și concurenții electorali. Nici domnul Slusari și nici Andrei Năstase la data de 13 septembrie când a fost depusă cererea de chemare în judecată nu aveau calitatea de concurent electoral", a afirmat reprezentantul PDM la CEC, Vadim Moţarschi.
Reprezentanții CEC au precizat că în perioada electorală instituția activează și în zilele de odihnă. Mai mult, potrivit lor, și cererea a fost admisă cu încălcări.
"Conform Codului Electoral, acțiunile Comisiei se contestă în termen de trei zile. Acțiunile Comisiei au fost în trei septembrie, prin faptul recepționării listelor de subscripție, termenul este omis de ei la depunerea cerereii", a afirmat reprezentantul CEC
Procesul a durat aproape cinci ore, timp în care avocaţii şi-au prezentat argumentele pro şi contra.
Deși au invocat nereguli în procesul de colectare a semnăturilor în susținerea lui Marian Lupu, membrii partidului DA nu au dat curs invitațiie CEC de a asista la verificarea acestora.
Și de această dată reprezentanții acestui partid au demonstrat că schimbă macazul în funcție de cum le convine. Deși protestatarii veniți la Curtea de Apel scandau "Lupu scos din cursă", reprezentanții Partidulului Demnitate și Adevăr în proces spuneau altceva.
"Această acțiune nu are ca temei excluderea unui candidat din cursa electorală", a afirmat avocatul Dumitru Pavel.
Echipa PDM a fost prima care a depus la CEC listele de subscripție în susținerea candidatului său la prezidențiale, Marian Lupu. În timpul verificării semnăturilor nu au fost înregistrate abateri, iar Marian Lupu a fost înregistrat în cursa electorală fiind numărul unu în buletinul de vot.
Politică