Încă un gospodar a ajuns pe mâinele poliţiştilor: Cultiva cânepă chiar în curtea casei
Operaţiunea specială "MAC 2014" continuă. Astfel, poliţiştii au depistat mai multe tufe de cânepă în curtea unei case de locuit, de pe strada Bogdan Petriceicu Hajdeu din capitală.
Totodată, poliţiştii au stabilit că locuinţa aparţine unui bărbat în vârstă de 52 ani.
De la faţa locului au fost adunate şi nimicite peste 450 de plante, iar o parte din ele au fost sigilate şi transportate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor.
Proprietarul locuinţei riscă să fie cercetat penal de poliţişti, în funcţie de rezultatele expertizei şi investigaţiile întreprinse în acest sens.
Piblika.md aminteşte că în perioada 30 mai – 31 august curent se desfăşoară operaţiunea specială ''MAC 2014''. Anterior, poliţiştii au găsit la 800 de metri de frontiera cu Ucraina un lan de cânepă.