Încă un laborator de stat pentru testarea persoanelor la COVID-19, deschis în municipiul Chişinău
A fost deschis încă un laborator de stat pentru testarea persoanelor la COVID-19. Este vorba despre reprofilarea laboratorului de diagnosticare a infecției cu HIV/SIDA de la Spitalului de Dermatologie din orașul Codru, municipiul Chişinău.
În cadrul acestuia activează șase medici, care vor putea procesa zilnic până la 70 de probe.
Amenajarea laboratorului a început acum o săptămână, la decizia Ministerului Sănătății. Înainte de a prelucra testele, medicii vor îmbraca un echipament special.
"Aici avem mănușile ca echipament de protecție personală, avem costumele special destinate, ochelarii și respiratoarele", a menționat Ecaterina Noroc, coordonator Serviciul de testare HIV și infecții cu transmitere sexuală.
Ulterior, va avea loc prima etapă de prelucrare a testelor.
"Proba inițial vine în zona aceasta. Aici merge transferul biomaterialului care este colectat în zonele de colectare pe sectoare, este transferat în epindor de unde apoi începe reacția PCR de extragere a ARN virusului", a declarat Vitalie Moroșan, șeful Secției Diagnostică al Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile.
După procesare, probele ajung în zona a treia, iar rezultatele analizelor vor fi gata în cel mult cinci ore.
"Patru instituții din Municipiul Chișinău au să aducă probe pentru testare. Este vorba de Institutul Mamei și Copilului inclusiv Clinica „Emilian Coțaga” este vorba de Spitalul Pentru Copii „Ignatenco” și de Maternitatea numărul 2. Pe zi putem pune în lucru 32 de teste prealabil, sperăm, că peste o săptămână o să facem deja 72 de teste", a precizat Iulian Oltu, directorul Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile.
Acesta este al patrulea laborator care va procesa teste la COVID-19. Primul este cel al ANSP-ului, iar altele două sunt private.