Încă un pas pentru introducerea uniformelor obligatorii în şcoli. Familiile sărace vor primi bani pentru achiziţionarea acestora
Embed:
Încă un pas pentru introducerea uniformelor obligatorii în şcoli. Ministerul Educaţiei va iniția consultări publice pe marginea proiectului de lege la care sunt invitaţi să se implice părinții, dar și elevii. Familiile sărace care nu-şi vor permite să achiziționeze o astfel de ţinută vor fi ajutate financiar de Guvern. Iniţiativa aparţine Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței săptămânale a Partidului Democrat din Moldova.
"Ministerul Educației, Culturii și Cercetării înțelege foarte bine că este un grup de elevi din familii social-vulnerabile și aici se va veni cu inițiativa ca Guvernul să participe la susținerea acestei categorii de persoane. Discuțiile vor fi deschise, vor fi în baza practicii care există și în alte state", a spus Vitalie Gamurari, purtător de cuvânt PDM.
Uni părinți consideră că ţinutele de acelaşi fel vor elimina distrepanţele sociale.
"Cred că uniforma școlară este cel mai bun cod vestimentar pentru elevi. Nu face diferența dintre copii că este întotdeauna la îndemână. Nu ne gândim cuc e să ne îmbrăcăm ca să arătăm mai bine."
"E ceva frumos. Copii nu ar face comparație între cei bogați și cei care mai puțin au posibilitate."
"Este un lucru foarte bun pentru că asta duce la o disciplină, duce la mai puține cheltuieli din partea părinților și cumva dispare instinctul de întrecere a modei între copii."
În prezent, în unele instituţii de învăţământ, la decizia administraţiei, elevii sunt obligaţi să poarte costume identice. Mai multe sondaje arată că ideea de a introduce uniformele şcolare obligatorii este susţinută de aproximativ 80 la sută din cei chestionaţi.

- Şanse egale pentru copiii cu nevoi speciale. 20 de școli din ţară, dotate cu rampe de acces, bare de sprijin şi table iluminate
- Andrian Candu: Ar putea fi organizate audieri privind implementarea Codului Educaţiei
- Cursuri de perfecționare pentru profesori plătite de stat. Guvernul a alocat 17 milioane de lei în acest sens
- Igor Şarov: Şcolile româneşti din stânga Nistrului nu vor rămâne fără susţinerea Chişinăului