Încă un român luat ostatic în Algeria a murit
Embed:
Încă un român, aflat printre ostaticii de la o instalaţie petrolileră din Algeria, a murit. Bărbatul este cea de-a doua victimă angajată din România. Decesul a fost confirmat de Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti.
Presa de peste Prut scrie că românul, găsit de către soldaţii algerieni cu răni grave, a fost transportat la spital, dar nu a mai putut fi salvat.
După patru zile de la atacul teroriştilor asupra unei instalaţii petroliere din Algeria, 23 de ostatici străini şi 32 de militanţi au fost ucişi. Totodată, potrivit presei, alţi cinci britanici şi-ar fi pierdut viaţa, iar despre soarta a cinci norvegieni nu se cunoaşte nimic. Cele mai recente date arată că printre cei eliberaţi sunt 107 străini şi 685 de algerieni.