Încă un spital al Organizaţiei "Medici fără Frontiere" din Yemen a fost bombardat într-un atac aerian
Un spital al Organizaţiei "Medici fără Frontiere" din Yemen a fost bombardat într-un atac aerian condus de armata saudită, informează Reuters.
Din fericire, doar câţiva oameni au fost răniţi, potrivit directorului spitalului, Ali Moughli.
"Spitalul a fost afectat de câteva lovituri aeriene noaptea trecută, când pacienţi şi membri ai echipei spitalului se aflau în clădire", a anunţat pe Twitter Organizaţia "Medici Fără Frontiere".
Acesta este un nou bombardament asupra unui obiectiv civil în cele 7 luni de campanie aeriană în Yemen.
CITEŞTE ŞI: Ar putea fi CRIMĂ DE RĂZBOI! Acuzaţii GRAVE în adresa SUA după un raid aerian în Afganistan
La începutul lunii octombrie, un spital din Afganistan operat de Organizaţia "Medici Fără Frontiere" a fost bombardat în cadrul unui raid aerian al armatei Statelor Unite, bombardamentul soldându-se cu 19 morţi.
Raidul aerian american care a lovit spitalul din Kunduz, aflat în administrarea organizaţiei Medici fără Frontiere, a avut loc "la cererea" forţelor afgane aflate sub focul talibanilor, a declarat ulterior generalul John Campbell, şeful misiunii NATO în Afganistan.
Statele Unite au promis vor plăti compensaţii financiare familiilor celor răniţi şi ucişi în raidul aerian american, iar Barack Obama i-a cerut "scuze" preşedintei organizaţiei "Medici fără Frontiere".