Încăierare cu forţa minţii între doi şoferi. Un martor ocular se amuză de încăpăţânarea lor (VIDEO)
Şoferul unui microbuz şi a unui automobil s-au oprit pe o stradă din Chişinău ziua-n amiaza mare ca să hotărască cine va ceda trecerea. Cazul a fost înregistrat de un cititor Publika.md.
Din cele văzute, conducătorii au stat calm în maşină, fără ca să claxoneze sau să tureze motoarele, în aşteptarea ca cineva să se lase mai moale şi să piardă lupta. Martorul ocular alături de alt tânăr nu au ezitat să se amuze pe seama situaţiei, comentând: "şi-au pus la bătaie coarnele, să vedem cine va învinge".
Într-un final, un alt şofer care aştepta şi urmărea de la colţ de stradă ce se întâmplă, a deshis uşa revoltat şi le-a făcut observaţie "măgarilor". Conducătorul Daciei a cedat trecerea.
Dacă ai fost și tu martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile pe adresa [email protected] sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul publika.md, iar noi le vom face publice.