Încălcări grave la punctele de colectare a metalului. Mai multe persoane sunt cercetate penal
Controale la mai multe puncte de colectare ilegală a metalului. În vizorul poliţiştilor au ajuns mai multe persoane care colectau, transportau şi comercializau ilicit metal nefieros.
Astfel, un bărbat în vârstă de 36 de ani, originar din oraşul Căuşeni, a fost stopat la intrarea în capitală, trasportând aproximativ 3 tone de aluminiu, fără a dispune de autorizare sau acte obligatorii de origine şi provenienţă.
Ulterior, poliţiştii au constatat că bărbatul colecta metal prin raioanele ţării, după care îl depozita în capitală. Acesta îl vindea la preţuri majorate companiilor specializate în domeniu.
Un punct ilicit de colectare a metalelor a fost depistat în curtea unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, din sectorul Ciocana al capitalei. La solicitarea poliţiştilor, bărbatul nu a putut prezentat niciun act legal ce i-ar permite desfăşurarea activităţii.
Poliţiştii au mai depistat trei puncte de colectare ilegală a metalului, fiind ridicate peste 20 de tone de metale nefieroase. Totodată, au fost ridicate registre de evidenţă şi acte de ciornă, privind colectarea, transportarea şi comercializarea cantităţilor de fier.
În acest sens se va dispune, conform procedurii penale, confiscarea cantităţilor de fier în folosul statului, iar persoanele implicate riscă să fie cercetate penal pentru evaziune fiscală şi contrabandă.