Încălcări la Ministerul Apărării. Instituţia a cheltuit neregulamentar 10 milioane de lei
Ministerul Apărării a cheltuit neregulamentar 10 milioane de lei în 2011. Concluzia aparţine Curţii de Conturi, care a efectuat auditul privind gestioanarea banilor publici de către această instituţie. Ministerul Apărării nu a înregistrat la oficiile cadastrale 760 de clădiri, a căror valoare iniţială depăşea suma de 235 milioane de lei.
Mai mult ca atât, nu au fost evaluate şi încluse în capitatul social al întreprinderilor de stat din subordinea Ministerului Apărării peste 1.100 de hectare de terenuri de pământ, precum şi 21 de aeronave transmise în gestiune.
"Aceste motive sunt suficiente pentru a motiva necesitatea stringentă de a efectua auditul la aeroportul din Mărculeşti. Raportul de audit arată că veniturile ca mijloace speciale sunt de 20 milioane de lei, suficient, corect, incorect", a menţionat vicepreşedintele Curţii de Conturi Tudor Şoitu.
Auditul a depistat nereguli chiar şi la capitolul asigurarea cu produse alimentare a militarilor. Ministrul apărării a rămas surprins de raportul Curţii de Conturi.
"Pentru mine chiar au fost cifre foarte mari, foarte ieşite din comun când le-am văzut şi eu personal peste 20 de tone de orez nu s-au dat, 11 tone de suc, atâtea tone de pâine, şi de alte produse alimentare aici eu vreau să mă opresc, restul problemelor sunt soluţionabile", ministrul Apărării Vitalie Marinţa.
Totodată, s-a constatat că Ministerul Apărării nu a utilizat conform destinaţiei 1,5 milioane de lei, alocaţi din fondul de rezervă a Guvernului.