Încălzirea globală, o veste bună pentru viticultorii englezi
foto: publika.md
În condiţiile în care modificările climatice duc la creşterea temperaturilor, viticultorii englezi îşi freacă mâinile de bucurie pentru că vinurile lor spumante devin din ce în ce mai bune şi pot să rivalizeze cu şampania franţuzească, scrie agerpres.ro.
Marea Britanie a înregistrat temperaturi peste media sezonieră în această vară şi un deficit de precipitaţii, a subliniat Administraţia de Meteorologie din Marea Britanie, care se aşteaptă ca temperaturile să continue să crească în următoarele decenii.
"Avem practic aceeaşi climă cu cea din regiunea Champagne în urmă cu 100 de ani", spune Chris Foss, directorul Departamentului de vinuri de la Plumpton College, centrul pentru excelenţă în viticultură din Marea Britanie. "În urmă cu 30 de ani era imposibil ca strugurii de tip Chardonnay să se coacă iar vinurile rămâneau foarte acide. Însă acum nu mai sunt niciun fel de probleme", a adăugat Chris Foss, potrivit căruia viticultorii englezi şi-au găsit nişa cu vinurile spumante.
Temperaturile ridicate din Marea Britanie au surprins chiar şi celebrul producător francez de şampanie Vranken-Pommery, care în 2014 a cumpărat o proprietate în Hampshire, sudul Angliei pentru a crea vinuri spumante. "În luna iunie am fost nevoiţi să udăm via, ceea ce este destul de incredibil. Având în vedere reputaţia climei engleze, nu ne aşteptam la acest lucru", a declarat Clement Pierlot, director la firma Pommery.
Vranken-Pommery a cultivat anul trecut în Hampshire 15 hectare cu struguri Chardonnay, Pinot Noir şi Pinot Meunier şi alte 25 de hectare ar urma să fie plantate în următorii doi ani. În timp ce aşteaptă să culeagă prima recoltă de struguri, Vranken-Pommery a produs primul vin spumant cu struguri cumpăraţi de pe cealaltă parte a Canalului Mânecii, botezat Louis Pommery England, un test considerat un succes.
Pentru ministrul britanic al Mediului, Michael Gove, modificările climatice sunt o oportunitate. Vinul spumant britanic "va oferi în scurt timp consumatorilor britanici mai multă bucurie decât şampania franţuzească", a prognozat Michael Gove.
Chiar dacă viticultorii englezi produc vinuri spumante de mai multe decenii, numărul hectarelor de viţă de vie dedicate pentru producţia acestui soi de vinuri a crescut cu 150% în ultimii 10 ani şi s-a triplat comparativ cu 2000. Cu patru milioane de sticle, vinurile spumante au reprezentat 68% din vinurile produse anul trecut în Marea Britanie, un procent care ar urma să crească în următorii ani având în vedere că soiurile de struguri Chardonnay, Pinot Noir şi Pinot Meunier au reprezentat 71,2% din strugurii plantaţi.
"Am trecut de la o mică industrie artizanală la o adevărată industrie înfloritoare", observă Cherie Spriggs, viticultor şef la domeniul Nyetimber, care a plantat primele sale vii în urmă cu 30 de ani. În luna iulie, Spriggs a fost desemnat producătorul de vin spumant al anului la International Wine Challenge, fiind pentru prima dată când un spumant a detronat şampania. Cherie Spriggs este de asemenea şi prima femeie care a câştigat acest prestigios premiu.
Pe lângă Vranken-Pommery, un alt renumit producător francez de şampanie Taittinger a pus piciorul în Kent, sud-estul Angliei, unde ar urma să producă un vin spumant ce va fi lansat pe piaţă în 2023. Nici britanicii nu au rămas indiferenţi. Pe lângă pionieri precum Ridgeview şi Chapel Down, furnizori oficiali de vin pentru Downing Street, au apărut nume noi precum Rathfinny şi Gusbourne.
Dacă în prezent majoritatea viilor sunt concentrate în sud-estul Angliei (Surrey, Sussex şi Kent) şi Hampshire (sud), încălzirea globală ar putea deschide noi posibilităţi. Un studiu ştiinţific a identificat recent 34.800 de hectare în Anglia şi Ţara Galilor considerate propice pentru cultura viţei de vie graţie unor sezoane mai calde.
Chiar dacă vinurile spumante britanice încep să muşte din piaţă, giganţii din domeniul şampaniei continuă să domine. Unul dintre motive este că vinul spumant britanic este scump, dacă este comparat cu prosecco-ul italian, având în vedere preţul ridicat al terenurilor şi costul mâinii de lucru, mai mare în Anglia decât pe continent.
De asemenea, Brexitul este o sursă de îngrijorare pentru producătorii de vin, care angajează muncitori veniţi din UE cum este cazul la Pinglestone, unde lucrează români.
"Dacă aceştia nu vor mai putea veni (după ieşirea Marii Britanii din UE, prevăzută a avea loc în 29 martie 2019), va fi dificil să găsim suficienţi muncitori calificaţi", spune James Bowerman, responsabil Vranken-Pommery la via Pinglestone din Hampshire.

- Se închide strada Tighina. Cum şi de unde va circula transportul public
- COD GALBEN de NINSORI PUTERNICE şi LAPOVIŢĂ în toată ţara
- METEO 29 NOIEMBRIE 2018: Cer noros şi FRIG de crapă pietrele. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- VAL DE FRIG în Moldova. Vremea se schimbă radical. Ce minime vom avea