Încălzirea locuinţelor cu biomasă devine tot mai populară printre moldoveni. Ce oferă la proiect Uniunea Europeană
500 de familii din Moldova își încălzesc locuințele cu biocombustibil, care este mai ieftin decât celelalte surse. Graţie asistenței Uniunii Europene, beneficiarii proiectului de instalare a sistemelor de încălzire cu biomasă şi-au recuperat 40 la sută din investiții. Iar zeci de locuitori ai țării, care au iniţiat afaceri de producere a biocombustibilului, au obţinut din partea UE credite fără dobândă.
De doi ani, familia Marin din Hâncești își încălzește locuința cu o instalație care funcţionează pe bază pe biomasă. Cheltuielile s-au redus de două ori:
"Este foarte bine: afară e frig, dar la noi e cald. Şi încă este mai ieftin de două ori! Pentru era prea scump să ne încălzim cu gaz natural".
"Acum este cu mult mai cald, decât acum un an şi ne simţim foarte bine".
"În casă e mai comfortabil. Pot să umplu îmbrăcată în haine subţiri".
Graţie fondurilor europene, capul familiei a iniţiat și o afacere. Cu ajutorul împrumutului fără dobândă, el a cumpărat un sistem de producere a biocombustibilului. Materia primă sunt cregile uscate și resturile biologice, obținute prin stoarcere.
"Combustibilul se produce în Moldova şi banii pe care îi plătesc oamneii de asemenea rămân în âară. Totul se produce din resturi care se aruncau anterior. Un sac de combustibil din crengi procesate costă 95 de lei, din coji de floarea soarelui - 75 de lei", explică Nicolae Marin, locuitor al orașului Hâncești.
Managerul proiectului, Alexandru Ursu, susține că Uniunea Europeană va continua să sprijine proiectele energetice în Moldova: "Trebuie să fie elaborate legi care să permită dezvoltarea afacerilor în domeniu. Trebuie să mai convingem oamenii că este în folosul lor. La moment în Moldovam potrivit celor mai modeste calcule, se produc în jur de o sută de mii de tone de biocombustibil".
O instalație pentru încălzirea locuinței cu biomasă costă, în medie, trei mii de euro.
- ''Moldova Eco-Energetica'' prezintă tot mai mult interes: La ediţia din acest an au fost înscrise peste 50 de proiecte
- Există alternative. Plantele energetice pot fi folosite la încălzirea locuinţelor
- Uniunea Europeană ar putea suplimenta sprijinul financiar oferit sectorului energetic din Republica Moldova