Încasări mai mari la bugetul public național. Câte miliarde au fost adunate în primele două luni din 2017
Încasări mai mari la bugetul public național de la începutul anului. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, în primele două luni ale acestui an au fost încasate mai mult de patru miliarde de lei. Cifra este cu aproape 19 la sută mai mare decât în perioada similară a anului trecut.
Potrivit FISC-ului, cei mai mulți bani au ajuns în bugetul de stat. Astfel, au fost încasați peste un miliard 756 de milioane de lei, cu aproape 21 la sută mai mult decât în perioada similară a anului trecut. De asemenea, la bugetul asigurărilor sociale au fost acumulat un miliard 572 de milioane de lei.
Cu cinci la sută au crescut și încasările la bugetele locale. În primele două luni ale anului acestea au constituit peste 430 de milioane de lei. Iar la bugetul asigurărilor medicale a fost încasat aproape jumătate de miliard de lei.