Încasările în bugetul public naţional au crescut cu 5,4 la sută în jumătate de an
Încasările în bugetul public naţional au crescut cu 5,4 la sută. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, în jumătate de an, în haznaua statului au ajuns 19,2 miliarde de lei. Suma este cu 975 de milioane mai mare decât aceeaşi perioadă a anului trecut.
Datele mai arată că în primele luni ale acestui an, în Bugetul de stat, au fost încasate 8,5 miliarde de lei, ceea ce constituie cu 290 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018 sau o creștere de 3,5 la sută. Încasările la Bugetul asigurărilor sociale de stat au crescut cu peste 5 la sută. Suma este de 6,4 miliarde lei, cu 322 milioane lei mai mult faţă de anul precedent.
Cu 19 la sută au crescut încasările la Bugetul asigurărilor medicale. De la începutul anului au fost acumulate peste 2,3 miliarde de lei, cu 368 milioane lei mai mult, comparativ cu anul 2018. În schimb, încasările la bugetele locale sunt egale cu cele de anul trecut şi au însumat 1,96 miliarde de lei.