INCENDII DE VEGETAȚIE ÎN RUSIA. Un om a murit în Habarovsk și altul a ajuns la spital
Incendiile de vegetație fac ravagii în mai multe regiuni din Rusia. Cel puțin un om a murit în Habarovsk și altul a ajuns la spital cu arsuri grave.
Flăcările au transformat în scrum peste 15 mii de hectare de teren.
Mai multe sate au fost afectate de incendii, care în majoritatea cazurilor au fost provocate de neglijenţa localnicilor, care au dat foc la gunoi.
”EL- Scuză-mă!
EA- Ghena, ne-ai lăsat fără nimic, am rămas pe drumuri.
EL- Am înțeles!”
Ghenadi Popov, un pensionar din regiunea Nijegorod, a dat foc la niște paie în ogradă, însă flăcările s-au extins cu repeziciune și au distrus şi casele vecinilor.
”Focul a cuprins acoperișul și în doar 15 minute a făcut casa scrum”, a spus vecina pensionarului piroman.
Autoritățile ruse au demarat inspecții, au împărțit amenzi în stânga și în dreapta celor care dau foc gunoiului, însă în zadar.
În total, 13 regiuni rusești sunt în stare de urgență din cauza incendiilor de vegetație.
Cea mai gravă situație este în regiunea Magadan, unde peste 7.000 de hectare de teren au fost cuprinse de flăcări. Peste 1500 de pompieri cu 300 de autospeciale luptă non-stop cu focul.