Incendii devastatoare în Australia: Flăcările din statul Victoria au distrus case şi maşini
Incendii de pădure devastatoare în statul australian Victoria. Flăcările s-au extins şi asupra localităţilor şi au distrus până acum în jur de zece case şi maşini. Autorităţile au decretat stare de urgenţă, deoarece numeroase focare încă nu au fost localizate.
Pentru stingerea incendiilor au fost mobilizate atât echipaje la sol, cât şi elicoptere. Pompierii au anunţat că flăcările se răspândesc cu repeziciune din cauza vântului, dar şi a temperaturilor ridicate.
În timp ce Australia se confruntă cu incendii de pădure, statul american Nebraska este afectat de inundaţii. Din cauza ploilor abundente, râul Missouri a ieşit din matcă şi a inundat o treime dintr-o bază aeriană.
Angajaţii bazei aeriene spun că apa a intrat în 80 de clădiri. Ei au încercat să oprească puhoaiele cu saci de nisip, dar eforturile au fost zadarnice.