Incendii şi caniculă în mai multe ţări: Sute de oameni au fost evacuaţi
Vară de foc în statul american California. Incendiile mistuie hectare întregi de pădure. Sute de oameni care locuiesc la est de Los Angeles au fost evacuaţi, iar trei persoane au fost rănite. Şi în unele ţări din Europa temperaturile au luat-o razna. Bosnia şi Herţegovina nu mai poate face faţă incendiilor de vegetaţie, iar Ungaria luptă împotriva caniculei.
Peste 400 de pompieri luptă cu flăcările în California. Autorităţile au ordonat evacuarea urgentă a sute de oameni după ce mai multe case au fost distruse de foc. Totuşi, oficialii nu pot spune cu siguranţă câte clădiri au fost afectate. Eforturile pompierilor sunt zădărnicite de vântul puternic şi temperaturile ridicate.
Incendiile de pădure, izbucnite acum aproape o săptămână, continuă să facă ravagii în Bosnia şi Herţegovina. Autorităţile au mobilizat armata pentru a stinge flăcările care ameninţă zonele rezidenţiale. Autorităţile au fost nevoite să ceară ajutorul ţărilor vecine.
Croaţia va trimite două avioane care vor participa la operaţiunile de stingere a incendiilor. Bosnia şi Herţegovina este afectată de un val de temperaturi extrem de ridicate, care, potrivit meteorologilor, se vor menţine până pe 10 august.
Ungaria este afectată de câteva zile de un val de căldură. Temperaturile au depăşit recordul de 38 de grade Celsius înregistrat la nivel naţional. În sudul ţării au fost înregistrate aproape 40 de grade. Totuşi, meteorologii au veşti bune, vremea caniculară va dura până sâmbătă, când sunt aşteptate ploi.