Incendiile de vegetaţie care au pus stăpânire pe Australia fac primele victime (VIDEO)
Incendiile de vegetaţie care au pus stăpânire pe Australia fac primele victime. Un bărbat a murit în timp ce încerca să-şi salveze locuinţa, iar sute de case au fost făcute scrum. Potrivit autorităţilor, cel puţin 90 de focare au fost înregistrate în statul New South Wales, dintre care aproape 40 au scăpat de sub control.
Autorităţile australiene au emis cel puţin şapte avertizări de incendii de pădure pentru statul New South Wales. Sute de echipaje de pompieri, ajutate de elicoptere, au fost mobilizate pentru a stinge incendiile. Operaţiunile sunt dificile din cauza vântului care bate în rafale puternice de până la 80 de kilometri pe oră şi a temperaturilor neobişnuit de ridicate.
"Incendiile care au cuprins regiunea sunt extrem de periculoase. În unele zone flăcările ajung până la 30 de metri înălţime", a spus un bărbat.
Oraşul Sydney a fost învăluit de fum. Până acum, incendiile au distrus peste 86 de mii de hectare de pădure.