Incendiu de amploare în Colorado. Şase oameni au fost răniţi, iar 40 de maşini parcate în apropiere au fost făcute scrum
Embed:
Incendiu de amploare în statul american Colorado. Şase oameni au fost răniţi după ce şase blocuri aflate în construcţii au fost cuprinse de flăcări.
Printre victime sunt atât muncitori, cât şi un pompier implicat în operaţiunea de stingere a focului. În urma incendiului, o clădire a fost distrusă în totalitate, iar celelalte cinci au fost avariate. De asemenea, 40 de maşini parcate în apropiere au fost făcute scrum.
Martorii susţin că flăcările au fost atât de puternice încât puteau fi văzute de la kilometri distanţă. Pentru lichidarea incendiului au fost mobilizaţi peste o sută de pompieri şi mai multe autospeciale.
Autorităţile urmează să stabilească cauzele care au dus la izbucnirea flăcărilor.