Incendiu de PROPORȚII la Piața Centrală! Un depozit de mobilă, în FLĂCĂRI
Un incendiu a izbucnit astăzi într-un depozit din Piaţa Centrală din Capitală. În lupta cu flăcările au fost antrenaţi 30 de pompieri şi cinci autospeciale. Bunurile din interiorul încăperii au fost salvate, dar acoperişul a fost mistuit de foc.
Oamenii spun că depozitul a fost cuprins de flăcări în doar câteva minute.
Potrivit Serviciului Stituaţiilor Excepţionale, focul a afectat o suprafaţă de 100 de metri pătraţi.
"Toate circumstanţele şi cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite. Putem să vă comunicăm că nimeni nu a avut de suferit. Deocamdată este preamatur să ne referim la o cauză preliminară", a declarat ofiţerul de presă Serviciul Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu.
Totodată, un autobuz cu pasageri de pe linia Chişinău - Rezina a fost cuprins de flăcări, la intrarea în comuna Stăuceni. Incendiul a fost localizat şi nimeni nu a avut de suferit.