Incendiu de vegetație în zona Harghita-Mădăraș. Există riscul ca focul să se EXTINDĂ spre pădurea masivă din apropiere
Aproximativ trei hectare de cioate și puieți sunt cuprinse de flăcări, vineri, în zona Harghita-Mădăraș, existând riscul ca focul să se extindă la pădurea masivă din apropiere, relatează agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că la fața locului acționează un echipaj de cinci subofițeri de la detașamentul din Miercurea Ciuc, serviciul voluntar pentru situații de urgență din localitatea Mădăraș și mai mulți pădurari, forțele de intervenție urmând să fie suplimentate.
Întrucât incendiul se manifestă într-o zonă cu relief accidentat, în care accesul autospecialelor cu apă și spumă este imposibil din cauza drumului impracticabil, pompierii militari și civili folosesc pentru stingerea focului doar mijloace manuale, respectiv lopeți și măturoaie. De asemenea, membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență din Mădăraș încearcă să ajungă în zonă cu mașini de teren, în care se află rezervoare cu apă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, există risc de propagare a incendiului, întrucât pădurea masivă de brad se află la o distanță de doar 20 de metri de locul unde acesta se manifestă.
- Incendiu devastator de vegetaţie în SUA. Flăcările se extind ameninţător
- INCENDIU PUTERNIC la un depozit din România. Pompierii intervin cu opt autospeciale
- INCENDIU DE PROPORŢII la Târgu Mureș: 30 de oameni, evacuaţi de urgenţă
- AVERTISMENT: Pericol excepțional de incendiu în ţară. ÎNDEMNUL pompierilor
- Mii de oameni din Arizona riscă să fie evacuaţi din cauza incendiilor de vegetaţie
- Incendii de vegetație în statul Arizona. Flăcările au cuprins deja peste 8300 de hectare și amenință câteva localități