INCENDIU DEVASTATOR în Valencia. Peste o mie de oameni, evacuaţi din regiune
Un incendiu forestier de origine criminală din regiunea Valencia, din estul Spaniei, a forțat evacuarea a 1.400 de persoane, potrivit oficialităților locale citate de agenția France Presse (AFP), scrie Agerpres.ro.
Deja sunt 1.400 de evacuați din stațiunile balneare Javea și Benitachell, de pe coasta mediteraneană spaniolă, conform unui tweet postat luni seară de reprezentantul guvernului din regiune, Juan Carlos Moragues.
Incendiul cu care luptă aproape 300 de pompieri cu ajutorul mijloacelor aeriene, a fost întețit luni de o schimbare a direcției vântului, după ce arsese aproximativ 320 de hectare și mai multe case, potrivit serviciilor de salvare.
Incendiul a scăzut în intensitate luni seara, potrivit purtătorului de cuvânt al regiunii.
Prezența mai multor focare atestă, potrivit autorităților regionale, caracterul criminal al incendiului.
"Este terorism de mediu, acesta nu numai că pune în pericol patrimoniul natural, dar este și un atac împotriva persoanelor", a declarat indignat Ximo Puig, președintele regiunii Valencia.
O mare parte din Spania este preocupată de "riscul extrem" de incendii alimentate de un val de căldură și de umiditata foarte scăzută, potrivit Centrului Național de Meteorologie.
Duminică seara, mai mult de o mie de localnici și turiști au trebuit să își părăsească locuințele din stațiunile balneare de pe litoralul Costa Blanca, la nord de Alicante, și au fost adăpostite într-un liceu și la o școală.
În zori, imaginile de pe rețelele sociale au arătat flăcări arzând la casele din apropiere.
Un nor mare de fum a fost vizibil deasupra plajelor foarte apreciate de turiștii britanici.
În ciuda mai multor incendii grave de la începutul lunii august, în special din regiunea Galicia (nord), anul putea fi considerat liniștit în ceea ce privește incendiile până la sinistrul din aceste zile, potrivit Ministerului Agriculturii.
Un total de 39.700 de hectare de pădure au ars din luna ianuarie. Din anul 2006 până acum media distrugerilor din cauza incendiilor de pădure a fost de 78.743 de hectare în primele opt luni ale anului, mai notează AFP.
- MOMENTE DE PANICĂ în Spania: Un flashmob a fost confundat cu un atac terorist
- Pădurile din Spania, MISTUITE DE FLĂCĂRI! Mii de oameni au fost evacuaţi din calea focului
- PUBLIKA WORLD. Peste 600 de hectare de vegetaţie, distruse de flăcări în Galicia (VIDEO)
- ATAC ARMAT în Spania: Două persoane, grav rănite (FOTO)
- Periculoasele curse cu tauri, înlocuite într-un oraş spaniol: ce idee le-a venit localnicilor (VIDEO)
- Maşină căutată de Interpol, descoperită la vamă. Cine se afla la volanul autoturismului