INCENDIU DEVASTATOR la Cahul. Flăcările erau într-o periculoasă apropiere de o benzinărie
Rafalele de vânt au provocat zeci de incendii de vegetaţie în ţară.
Cel mai puternic a fost înregistrat lângă Cahul, pe malul râului Prut, acolo unde 25 de hectare de stuf au fost cuprinse de flăcări.
Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins rapid până la centura de ocolire a localităţii, apropiindu-se periculos şi de o benzinărie. Incendiul a fost lichidat în aproape patru ore. La faţa locului au intervenit patru echipaje de pompieri şi mai mulţi voluntari din localitatea Zârneşti.
"Pompierii au reuşit localizarea şi lichidarea arderii fără ca această să obţină răspândire, întrucât pericolul era şi pentru o benzinărie, dar şi două stâne de animale care se aflau în apropiere".
În prezent, pompierii încearcă să afle care a fost cauza izbucnirii incendiului. Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă îndeamnă oamenii să fie precauţi, să nu aprindă vegetaţii în locuri deschise, iar în caz de situaţii de risc, să apeleze numărul unic 112.
În ultimele 24 de ore, pe teritoriul țării au fost înregistrate peste 65 de incendii de vegetație.
- Directorul unei filiale de la Servicii Pază, reţinut de CNA pentru trafic de influenţă. Ar fi pretins la sute de euro
- Incendiu în sectorul Botanica al Capitalei. S-a aprins vegetaţia uscată de pe un câmp (FOTO-VIDEO)
- IMAGINI APOCALIPTICE LA CAHUL. Zeci de hectare de teren au fost mistuite de flăcări (VIDEO)