Incendiu într-un depozit de pe șoseaua Hâncești din Capitală. Mai multe gherete unde erau păstrate cisterne cu miere și alte bunuri materiale au fost cuprinse de flăcări.
Potrivit IGSU, incendiul a izbucnit dimineață, în jurul orei 03:48. Pentru a stinge flăcările au intervenit 9 echipaje de salvatori și pompieri.
Focul a afectat 8 gherete pe o suprafața de 96 metri pătrați , dar și 300 metri pătrați din acoperișul depozitului. Victime nu au fost raportate.
Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 24 situații de risc.