Incendiu în Capitală, provocat de o saltea electrică
Neglijenţa i-a costat scump. Doi tineri, care închiriau un apartament din Capitală, au rămas fără mobila din dormitor şi s-au ales cu pereţii afumaţi, după ce un incendiu a izbucnit în această după-amiază. Prima versiune e că flăcările au fost provocate de o saltea electrică. Cazul este cercetat de poliţie.
Potrivit Serviciului Situaţii Excepţionale, în momentul în care s-a produs incendiul, nimeni nu se afla în apartament. Focul s-a extins cu rapiditate însă vecinii au reuşit să alerteze pompierii.
"Am văzut că ieşea fum şi eu am ieşit îndată şi m-am uitat", a spus o femeie.
"Acolo stau chiriaşi. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Încerc să aflu", a declarat o locatară.
"Se auzeau zgomote şi am ieşit să ne uităm. Era mult fum", a mneţionat o doamnă.
Pentru a localiza flăcările, pompierii au fost nevoiţi să forţeze uşa şi să folosească peste o tonă de apă. În jumătate de oră, focul a fost stins.
"Din primele informaţii, nimeni nu a avut de suferit, a fost afectată o suprafaţă de 12 metri pătraţi. Inspectorii trebuie să investigheze toate circumstanţele", a declarat ofiţerul de presă al Serviciului Situaţii Excepţionale, Liliana Puşcaş.
De la începutul anului, pe teritoriul ţării au avut loc 486 de incendii. În urma acestora au murit 53 de oameni, dintre care trei copii.