Incendiu în raionul Ialoveni. O locuință a fost mistuită de flăcări, iar proprietarul a fost găsit fără suflare
O casă din localitatea Văsieni, raionul Ialoveni, a fost mistuită de flăcări, iar proprietarul a fost găsit carbonizat. Nenorocirea a avut loc ieri, 29 noiembrie.
Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:28. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri.
Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 20:13, iar după mai multe ore de luptă cu flăcările, aceștia au lichidat focul la ora 22:30. În acțiunile de stingere, pompierii au depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarului, un bărbat de 62 de ani.
În urma incendiului au fost afectate mai multe bunuri materiale din interiorul a patru odăi ale casei de locuit cu suprafața de 108 m2. O versiune prealabilă lansată de specialiști ar fi nerespectarea
regulilor de exploatare a sobei de încălzit.
Cazul este cercetat de organele de drept.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat oamenii să respecte cu strictețe regulile de exploatare a surselor de încălzire, cum ar fi sobele alimentate cu combustibil solid și gazos.
Din nefericire, statistica este una alarmantă la acest capitol. De la începutul anului, în Republica Moldova s-au produs 1464 de incendii, în urma cărora au decedat 76 de persoane.