Incendiu într-un apartament în Capitală. Locuinţa era PLINĂ PÂNĂ LA REFUZ cu vechituri și gunoaie
Un apartament dintr-un bloc din sectorul Râșcani al Capitalei a fost cuprins de flăcări. Locuința era plină până la refuz cu vechituri și gunoaie care erau depozitate de proprietari. Din această cauză a fost dificilă intervenţia pompierilor. Pentru stingerea focului au intervenit trei autospeciale.
Șase persoane care se aflau la etajele superioare au fost evacuate.
Pompierii au luptat cu focul aproape jumătate de oră.
"Pericol de extindere a focului nu mai există. Nicio persoană nu a avut de suferit. Echipele de pompieri în paralel cu lucrările de stingere a focului au intervenit şi pentru evacuarea persoanelor care se aflau la etajele superioare", a declarat ofiţerul de presă al DSE, Diana Ţuţu.
Incendiul a mistuit toate bunurile din apartamentul situat la etajul trei. Flăcările au afectat o suprafață de 45 de metri pătrați.
Deocamdată, nu se cunoaște din ce cauză a izbucnit focul. Vecinii cred că totul s-a întâmplat din cauza neglijenţei proprietarilor.
"Eu presupun că a început incendiul din cauza unei țigări, fiindcă au mai fost astfel de incendii la ei."
"Era foarte mare, se vedea cum ieșea flacăra afară din partea asta și din partea ceea."
Vecinii spun că în apartamentul în care a izbucnit incendiul locuiau o femeie și fiul ei. Proprietara cotrobăia zilnic prin tomberoane și căra gunoiul în casă.
Locuința era plină până la refuz cu obiecte vechi.
În 2015, gunoiul din apartament a fost evacuat de către responsabilii de la Pretura sectorului Râşcani.
"Sunt ambii cu dereglări mentale, ceea ce au provocat...Am înțeles de la vecini că a mai existat o tentativă ca să se încălzească pe timp de iarnă să mai facă un incendiu", a declarat pretorul sectorului Râșcani, Nicolae Balaur.
În acest an, autoritățile au încercat din nou să evacueze deşeurile din locuință, dar proprietarii nu le-au permis să intre în casă.
Anterior, proprietarii au fost duşi la Spitalul de Psihiatrie, dar au refuzat internarea şi au fugit.
- Un nou incendiu de vegetație! Pompierii s-au luptat ore în șir cu focul izbucnit la sud de Atena
- Un tânăr 28 de ani, reţinut: A furat un ceas de mână în valoare de 40.000 lei (VIDEO)
- Incendiu într-o casă din sectorul Buiucani al Capitalei! Două autospeciale cu pompieri au intervenit (VIDEO)
- Autorităţile Capitalei au verificat dacă şcolile sunt pregătite de noul an de învăţământ. Ce nereguli au găsit
- Un incendiu puternic a izbucnit seara trecută la groapa de gunoi din comuna Trușeni
- Explozie la Constanţa. Doi oameni au murit, iar patru au fost răniţi în urma izbucnirii flăcărilor