Incendiu la Notre-Dame: Irakul îşi exprimă solidaritatea cu Parisul
foto: faceook.com/benyvate
Irakul, al cărui patrimoniu multimilenar a fost parţial distrus de războaie şi de jihadişti, şi-a exprimat marţi solidaritatea cu Parisul după incendiul de la catedrala Notre-Dame, transmite AFP.
"Irakienii cunosc exact această durere, această senzaţie de pierdere care afectează poporul francez, fiindcă am văzut recent distrugerea unei părţi a patrimoniului nostru cultural naţional", a scris pe Twitter preşedintele irakian Barham Saleh.
Un celebru blogger irakian face în aceeaşi reţea socială o paralelă între oraşul său, ajuns la un moment dat "capitala" Statului Islamic, şi metropola franceză: "Când văd cum arde #NotreDame, îmi amintesc de Mosul. E ca şi cum Mosul ar arde din nou", a scris el. Cunoscut ca Mosul Eye, cel care a descris timp de trei ani pe Internet ororile vieţii sub regimul jihadist consideră că "pierderea Notre-Dame va fi o rană imensă pentru omenire".
Moscheea Al-Nouri, supranumită în arabă Al-Hadba (Cocoşata) din cauza minaretului înclinat, o emblemă a oraşului irakian, a fost distrusă în cursul luptelor cu jihadiştii. Statul Islamic a practicat din 2014 până în 2017 o "purificare culturală" care a constat în distrugerea unor vestigii antice şi a unor simboluri religioase din Irak, după ce ţara fusese deja jefuită şi devastată în urma invaziei conduse de SUA în 2003.
Şi-au exprimat de asemenea solidaritatea cu Franţa Ministerul de Externe irakian şi guvernul Kurdistanului autonom, informează AFP, scrie agerpres.ro.
Catedrala gotică Notre-Dame, monumentul european cel mai căutat de turişti, nu s-a dărâmat în totalitate în urma incendiului declanşat luni - probabil accidental, conform aceleiaşi agenţii. Pompierii au reuşit să stingă complet flăcările marţi dimineaţa, după aproape 12 ore de eforturi.