INCENDIU la Rezina. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri de gradul I şi II
Un locuitor al oraşului Rezina, în vârstă de 69 de ani, a ajuns la spital, cu arsuri de gradul I şi II, în urma unui incendiu care a izbucnit în locuinţa sa. Potrivit pompierilor, victima ar fi încălcat regulile de exploatare a sobei.
Focul a izbucnit după miezul nopţii într-o casă de locuit din strada Hașdeu, oraşul Rezina. Pompierii au fost alertaţi de o rudă a bărbatului care a simţit miros de fum. Ajunşi la faţa locului salvatorii au reuşit să salveze proprietarul, dar acesta a suportat arsuri pe faţă şi căile respiratorii. Bărbatul a fost preluat de echipele medicale, fiind internat în spital.
Pompierii au localizat incendiul fără ca acesta să obţină răspândire. Flăcările au afectat acoperişul şi bunurile materiale din interiorul unei odăi.
Angajaţii Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale urmează să stabilească toate circumstanţele şi cauza incendiului. O versiune prealabilă înaintată de specialişti este încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei.
Publika.md menţionează că de la începutul anului în Republica Moldova s-au produs 627 incendii în care au decedat 51 de persoane. Pompierii atenţionează asupra respectării regulilor antiincendiare în vederea prevenirii situaţiilor cu urmări fatale.
- Atenţie, cum aprindeţi focul în sobe! Un bărbat a murit, iar o femeie s-a ales cu arsuri, din cauza nerespectării regulilor
- Pompierii din Căuşeni au mers din casă în casă pentru a verifica modul de exploatare a sobelor. "Nu le pasă de viaţa şi sănătatea lor"
- Gerul a făcut să crească numărul incendiilor, iar oameni continuă să ignore avertismentele salvatorilor