Incendiu la Vatra. Două persoane au fost transportate la spital
Foto: publika.md
canal tv
Un apartament de pe strada Ștefan Vodă din orașul Vatra, municipiul Chișinău, a fost curprins de flăcări. Incendiul a izbucnit, ieri, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit IGSU, pentru a stinge focul au intervenit două echipaje de pompieri. Aceștia au stabilit că ard bunurile materiale dintr-o odaie cu suprafața de 20 metri pătrați. În cadrul misiunii, salvatorii au evacuat din apartament două persoane, care au fost transportate la spital, în prezent viața acestora fiind în afara oricărui pericol.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit IGSU, în zilele de weekend, salvatorii și pompierii au fost alertați pentru a interveni în 39 de situații de risc.