Incendiu masiv în Franţa. Aproape 3000 de persoane au fost evacuate
Un incendiu de vegetație care a izbucnit marți, în Martigues, un orășel din apropiere de Marseille, situat pe litoralul din sud-estul Franţei, le dă încă de furcă celor peste 1.800 de pompieri detașați. Până acum, vălvătaia s-a extins pe o distanță de opt kilometri și a distrus peste 1.000 de hectare din câteva orașe aflate în regiune. Echipele de intervenție au situația sub control, însă nu reușit să lichideze incendiul.
Peste 2.700 de persoane au fost evacuate și cel puțin 22 au fost rănite, dintre care 8 civili și 14 pompieri.
În noaptea de marți spre miercuri, flăcările s-au răspândit pe o coastă împădurită spre mare, străbătând zone rezidențiale și multiple tabere. Turiștii din opt camping-uri din Martigues și Sausset-les-Pins au fost evacuați preventiv cu bărci, pe cale maritimă, multe dintre drumuri fiind cuprinse de fum dens sau blocate de flăcări. Cei 800 de oameni din aceste unități au fost cazați în săli de gimnastică și săli multifuncționale din apropiere.
"Sute de persoane au fost evacuate pe mare, luate de bărci pentru a fi aduse în siguranță", au declarat pompierii.
La primele ore, pompierii au localizat un al doilea incendiu în aceeaşi regiune, în apropierea unei zone industriale. Imediat ce a început focul, locuitorii au fost rugați să nu iasă din casele. 30.000 de oameni au rămas fără electricitate din cauza distrugerilor provocate de foc.
Alte incendii mai mici au izbucnit și în orașele Port-de-Bouc, Aubagne-Carnoux, Gignac-la-Nerthe și Fontvieille.
Deocamdată nu se știe cauza exactă a incediului, însă vântul uscat și canicula din Franța sunt factorii principali care au contribuit la extinderea flăcărilor, scrie b1.ro.