Peste 40 hectare de vegetație uscată au ars timp de câteva ore în apropierea satului Surchiceni din raionul Căușeni. Potrivit localnicilor, incendiul a izbucnit pe un câmp cu porumb, apoi s-a extins spre terenurile din apropiere.
Două echipaje de pompieri au intervenit la locul incendiului. Şi localnicii au participat la stingerea focului. Iar victime nu au fost raportate. Despre aceasta au comunicat reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 31 de incendii.