INCENDIU PROVOCAT DE TROTINETĂ: Focul a izbucnit la etajul doi al unui bloc din Munchen
Embed:
Trotinetele electrice prezintă pericol nu doar atunci când circulă pe stradă, dar şi atunci când sunt păstrate în casă. 10 oameni au avut de suferit după ce bateria unui vehicul de acest fel a luat foc într-un apartament dintr-un bloc de 9 etaje din Munchen.
Incendiul s-a produs la etajul 2. În jur de 90 de locatari au fost evacuaţi de urgenţă din clădire. Alţi 10 oameni s-au intoxicat după ce au inhalat fum.
Potrivit poliţiei locale, s-au ridicat flăcări de un metru. Pompierii au intervenit rapid şi au stins focul în aproximativ jumătate de oră.
Daunele materiale provocate de incendiu se ridică la 200 de mii de euro.