Incendiu puternic la o fermă de porci din Anenii Noi: 19 animale au pierit
Incidentele din noaptea dintre ani nu se opresc aici. O fermă de porci aflată în construcţie a fost cuprinsă de flăcări, aseară, în localitatea Roșcani, raionul Anenii Noi.
În urma incendiului au pierit 19 porci.
Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la 112 a fost recepționat marţi, la ora 20:27 de minute. La fața locului au fost îndreptat un echipaj IGSU din Anenii Noi, care a stabilit că flăcările au distrus o parte din acoperiș, dar și aproape 70 de metri pătrați din podeaua construcției fermei de porci.
Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Toate circumstanţele incendiului urmează a fi stabilite. Datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență mai arată că, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii din din ţara noastră au intervenit în 34 situații de risc.