INCENDIU PUTERNIC la Poşta Veche. Un service auto, cuprins de flăcări. Angajaţii, speriaţi de moarte (VIDEO/FOTO)
Un service auto din Capitală a fost cuprins de flăcări în această după-amiază. Incendiul s-a produs pe strada Calea Orheiului din sectorul Râşcani.
Speriaţi de flăcările puternice şi fumul dens, angajaţii au apelat imediat la Serviciul unic 112. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale, un echipaj al poliţiei şi o ambulanţă.
În incinta clădirii se aflau 15 persoane, care erau specializate pe reparaţia mobilierului auto. În momentul când a izbucnit incendiul, muncitorii lucrau la patru maşini luxoase, pe care au reuşit să le scoată la timp din interior.
Mai în glumă mai în serios, în spatele camerelor de luat vederi, lucrătorii au spus că s-au speriat că nu vor reuşi să scoată la timp bolidele.
Muncitorii spun că nici nu au observat în ce moment au izbucnit flăcările:
"Nu ştiu, am ieşit şi am văzut cum arde.
- Dar câte persoane eraţi în interior?
- Mulţi eram, anume în secţia unde eram eu eram patru persoane".
Potrivit pompierilor, deşi flăcările au fost mici, toată suprafaţa încăperii a fost cuprinsă de fum dens.
"În urma arderii nimeni nu a avut de suferit, pompierii au reuşit să evacueze trei autovehicule din interior, până la venirea salvatorilor, practic toţi oamenii care se aflau în interior au reuşit să iasă în aşa fel ca aceştia să nu aibă de suferit", a declarat Liliana Puşcaşu, purtător de cuvânt IGSU.
Cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează a fi stabilită în urma unei expertize.
Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa [email protected] sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă. Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe sau Whatsapp la telefonul 060 88 11 00.