Incendiu puternic la un depozit de băuturi răcoritoare şi alcoolice din Slatina
Un depozit de băuturi răcoritoare şi alcoolice din municipiul Slatina a luat foc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, pentru stingerea incendiului, care se manifesta generalizat pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, intervenind mai multe echipaje de pompieri timp de o oră şi jumătate, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
Pompierii de la ISU Olt au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi autocamionul cu un bazin de 9.000 de litri de apă, autospeciala de descarcerare şi două autospeciale pentru munca operativă, precum şi un echipaj SMURD.
La intervenţie a participat şi o autospecială de stingere a unui serviciu privat pentru situaţii de urgenţă.
Forţele de intervenţie la incendiu au reuşit să scoată din depozit 12 butelii GPL. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Cornel Gogolan, în incendiu ar ars: interiorul halei pe o suprafaţă de 600 metri pătraţi, materiale combustibile, ambalaje, biroul de supraveghere, centrala de detecţie, două motostivuitoare, actele gestionarilor aflate într-un fişet metalic, s-a ditrus parţial marfa din apropierea biroului, iar restul mărfii prezintă o stare avansată de degradare. Cauza probabilă a izbucnirii focului este un scurtcircuit electric, scrie realitatea.net