INCENDIU UCIGAȘ ÎNTR-UN SAT DIN RUSIA. Cinci copii au murit, după ce casa în care locuiau a ars
Cinci copii au murit în Rusia, după ce casa în care locuiau a ars. Tragedia s-a produs în acestă dimineaţă într-un sat din regiunea Novosibirsk. Potrivit autorităţilor, minorii aveau vârsta cuprinsă între şase luni şi şapte ani. În urma incendiului, alte două persoane au ajuns la spital cu arsuri grave.
Incendiul a izbucnit dimineaţa devreme, când locuitorii casei dormeau. Până au venit pompierii, în ajutor au sărit vecinii care au cărat găleţi cu apă.
Cu toate astea, tragedia nu a putut evitată. Trei băieţi şi două fetiţe au murit, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Micuţii erau crescuţi doar de tatăl lor, întrucât mama a decedat recent. Unul dintre copii bărbatului a supravieţuit, deoarece a rămas pe noapte la rude. Potrivit autorităţilor, casa care a ars era împărţită la tre familii.
"Am reuşit să prevenim incendierea apartamentelor vecine şi a caselor din apropiere", a spus şeful secţiei de pompieri din Novosibirsk, Victor Orlov.
Deocamdată nu se cunoaşte din ce cauză a izbucnit incendiul, însă salvatorii presupun că ar fi vorba despre un scurt circuit. Un alt incendiu ucigaş a avut loc ieri, în regiunea rusă Kaluga. Şapte membri ai unei familii, printre care doi copii de doi ani, au murit, după ce casa în care locuiau a fost cuprinsă de flăcări.