Incendiul de pădure de pe insula Thasos, pus parțial sub control. Avertismentul autorităților
foto: digi24.ro
canal tv
Incendiul care a făcut ravagii pe insula Thasos din Grecia a fost adus parțial sub control duminică. Autorităţile locale au avertizat însă că pericolul nu a fost înlăturat total, deoarece incendiul încă arde în mai multe locuri.
Patru avioane de stingere a incendiilor, cinci elicoptere, sute de pompieri, voluntari şi unităţi militare acţionează pentru eliminarea surselor incendiului, a precizat brigada de pompieri de pe insulă, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Insula din nordul Mării Egee este acoperită de păduri dese, iar flăcările au făcut ravagii pe un teren impracticabil. Peste 13.000 de hectare de teren au fost mistuite de flăcări în Grecia în acest an, potrivit forţelor de apărare civilă.
Lunile de secetă, temperaturile ridicate şi vânturile puternice au creat condiţii favorabile producerii incendiilor, au declarat meteorologii.