Încep negocierile. O delegaţie de la Chişinău va discuta la Moscova despre interdicţiilor impuse de Rusia produselor moldoveneşti
O delegaţie guvernamentală va merge astăzi la Moscova pentru a iniţia negocierile de anulare a interdicţiilor impuse de Federaţia Rusă produselor moldoveneşti. Şeful Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor a declarat că discuţiile vor viza, atât reluarea exportului de fructe, cât şi de conserve şi carne.
Membri ai Guvernului de la Chişinău vor prezenta autorităţilor de la Moscova dovezi ce demonstrează că fructele, conservele şi legumele pot fi vândute pe piaţa rusă.
"Să le mai demonstrăm o dată că în Republica Moldova există un mecanism de control a produselor de origine vegetală, în special, fructele şi legumele. Să demonstrăm că inspectorii noştri sunt dotaţi ca să facă acest control", a declarat directorul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Ion Sula.
Totodată, autorităţile dau asigurări că laboratoarele fitosanitare din Republica Moldova sunt performante, iar specialiştii examinează minuţios produsele şi pot depista dăunătorii din fructe şi legume.
"Se disechează fructele care sunt suspecte, care prezintă anumite suspiciuni, acre sunt mai moi, acre au orificii de insecte sau oarecare organism viu", a explicat Pavel Covali, specialist entomolog.
Pentru a identifica organismele de carantină, produsele sunt supuse unor investigaţii ample.
Specialiştii spun că este imposibil ca rezultatele testelor de laborator să nu deteste dăunătorii.
"În Republica Moldova, echipamentul este de ultima generaţie, este suficient pentru a face investigaţiile necesare la momentul dat", a precizat şeful Direcţiei Investigaţii diagnostice, Elena Zuza.
Fructele moldoveneşti au fost interzise pe piaţa Federaţiei Ruse, după ce Serviciul fitosanitar a anunţat că ar fi depistat în câteva loturi de piersici şi caise molia orientală.