Începând cu 15 iunie, Moldova se va bucura de un regim simplificat de vize din partea Bulgariei
foto: registru.md
canal tv
Începând cu 15 iunie, Moldova se va bucura de un regim simplificat de vize din partea Bulgariei, alături de Belarus, Rusia şi Ucraina. Decizia a fost luată pentru a spori numărul turiştilor.
Pentru participanţii la diverse concursuri în domeniul culturii, vizele vor fi gratuite. Cei care au mai obţinut cel puţin o viză şi au respectat termenul de aflare pe teritoriul bulgar, vor putea beneficia de alta pentru o perioadă de un an.
Din această categorie fac parte, de cele mai dese ori, cei care deţin imobile în Bulgaria. Cei care anterior au obţinut o viză de un an, vor putea pretinde pe viitor la una pe o perioadă de doi sau cinci ani.
Menționăm că vizele vor fi eliberate în termen de zece zile de la depunerea actelor necesare.