Începe admiterea în clasa întâi. Ce acte trebuie să depună părinţii pentru înscrierea copiilor
Admiterea în clasa întâi începe în această perioadă. Micuţii de şase şi şapte ani sunt înscrişi în şcolile care se află în zona unde locuiesc. Părinţii sau tutorii legali pot solicita şcolarizarea copilului în altă instituţie, doar dacă există locuri vacante.
Reprezentanţii legali ai copiilor vor depune, până pe 27 aprilie, la instituţia pentru care optează, o cerere, copia certificatului de naştere al copilului şi buletinul propriu. Şcolarizarea copiilor de şase ani se stabileşte în funcţie de gradul de maturitate al micuţilor.
În acest an administraţia liceului principesa Natalia Dadiani din Capitală intenţionează să înmatriculeze în clasa întâi 100 de copii.
"Clasele sunt cu profil. Avem profil artă plastică, dans clasic, dans popular, dans modern şi profil teatru", a spus directorul adjunct al Liceului Teoretic "Natalia Dadiani", Vasile Gâtlan.
Condiţiile din această şcoală, dar şi din alte peste 1400 de instituţii de învăţământ preuniversitar diferă izbitor de cele din instituţiile private.
Săli de fintess, bazin, teren de tenis, cinematograf 3D şi chiar sală de biliard. Aceasta este oferta unor instituţii pentru care părinţii scot din buzunare bani grei.
"Preţul orientativ este de 2.000 de euro anual. Taxa pentru studii este diferenţiată, dacă părintele îşi dă la scoală doi copii, le oferim o reducere de 15% pentru fiecare copil. Copii care învaţă mai mult de 5-6 ani benificiază la fel de reduceri", a spus directorul liceului "Evrica", Nadejda Sulim.
Părinţi spun că preferă şcolile de stat din mai multe motive.
"Eu sunt pentru finanţare de stat pentru că este mai ieftin, iar copilul care are de învăţat, învaţă şi la stat şi la privat", a spus un părinte.
"Cu salariul nostru ce fel de finanţare privată, nu ne permitem".
"Eu sunt numai pentru aceia ca nepoţii nostri să înveţe doar la scolile de stat".
Testarea pentru admiterea în clasa întâi în şcolile de stat este interzisă. Excepţie fac şcolile cu profil artistic, sportiv sau cu studiere aprofundată a limbilor străine. Probele de aptitudini în aceste instituţii vor avea loc în perioada 14-31 mai.
Pentru anul de studii 2013-2014 vor fi înmatriculaţi aproape 37.600 de copii din toată ţara, cu aproape 800 mai mulţi decât anul trecut.