Începe campionatul mondial de atletism. Cei mai buni sportivi din lume se află la Beijing
Usain Bolt simte că bătrâneţea îi face primele probleme. Jamaicanul a declarat înaintea Campionatului Mondial de atletism că trebuie să facă multe sacrificii pentru a fi cel mai bun, o dată cu trecerea timpului.
Campionatul Mondial de Atletism din acest an va lua startul sâmbătă, la Beijing, iar cei mai buni sportivi din lume vor începe goana pentru medalii. Din cadrul competiţiei nu va lipsi şi regele probei de o sută de metri, Usain Bolt. Jamaicanul susţine că este nevoit să facă mai multe sacrificii în ultima perioadă, pentru a fi la cel mai înalt nivel.
Unul dintre concurenţii lui Usain Bolt în bătălia pentru titlul mondial este compatriotul său, Asafa Powell.
Şi americanca Tori Bowie speră că va câştiga proba feminină de o sută de metri. În acelaşi timp, ea îşi doreşte să obţină un loc pe podium și la două sute de metri.
Lotul Moldovei la Mondialul din China este alcătuit din patru sportivi. Surorile Zalina și Marina Marghiev vor concura la proba de aruncarea ciocanului, în timp ce fratele acestora, Serghei, va lua startul în cadrul acelaiași probe. Un alt reprezentant al țării noastre este Roman Prodius, la maraton.
A 15-a ediţie a Campionatului Mondial de Atletism va avea loc pe Stadionul Naţional din Beijing în perioada 22-30 august. Acesta va fi cel mai prestigios eveniment găzduit de această arenă de la Jocurile Olimpice din 2008.