Începe LUPTA pentru Austria. Doi lideri se duelează în programe politice dar şi în carismă pentru alegerile din octombrie
Christian Kern, liderul Partidului Social-Democrat, investit, anul trecut, în funcţia de cancelar al Austriei contra lui Sebastian Kurz, preşedintele Partidului Popular, gruparea conservatoare a ţării, sunt cei doi lideri care vor să acceadă la guvernare în urma alegerilor care vor avea loc pe data de 15 octombrie, scrie Mediafax.ro.
Christian Kern a spus despre Austria că are o poveste de succes economic. „Trebuie să ne asigurăm că toată lumea profită de această ascensiune”, a spus liderul social-democrat de centru-stânga publicului său adunat în oraşul de 23 de mii de locuitori din Austria Inferioară. „Înţelegem problemele celor care nu au moştenit milioane”.
Mesajul este optimist, dar ascunde un sentiment de urgenţă.
În cadrul crizei migraţiei din anul 2015, Austria se afla pe linia întâi când a venit vorba de refugiaţii care părăseau ţări precum Siria, ceea ce a condus la o creştere a sprijinului politicienilor naţionalişti, inclusiv a Partidului Libertăţii din Austria (FPOe), unul dintre cele mai vechi şi mai de succes mişcări de extremă dreapta a ţării.
De ceva timp, Christian Kern, în vârstă de 51 de ani, trebuie să ţină piept oponentului său dintr-o altă generaţie, şi anume Sebastian Kurz, conducător al Partidului Poporului (OeVP), un partid politic conservator de centru-dreapta, rivalii tradiţionali ai social-democraţilor, dar care fac parte din aceeaşi coaliţie de guvernământ.
Christian Kern, fiul unui electrician, a fost director executiv al sistemului feroviar de stat ÖBB, înainte de a deveni cancelar în luna mai a anului trecut, înlocuidu-l pe Werner Faymann, care a fost criticat pentru că a permis crizei refugiaţilor să scape de sub control. Kern declară că vrea să ajute imigranţii să se integreze, să reducă impozitele pe forţa de muncă şi să stimuleze serviciile publice, iar modul în care priveşte rezolvarea problemelor imigranţilor este diferit de cel al adversarilor săi.
De profesiune ziarist, a deţinut în mijlocul anilor 1990 funcţia de purtător de cuvânt al grupului parlamentar social-democrat, iar ulterior a devenit director în compania de electricitate Verbund AG din Austria. În anul 2010 a fost numit preşedintele Companiei de stat ÖBB a Căilor Ferate Federale din ţara sa, din anul 2014 deţinând şi funcţia de preşedinte al Companiilor Europene de Căi Ferate şi Infrastructuri. În 2016 în urma demisiei lui Werner Faymann din funcţia de lider al partidului social democrat si cancelar, Kern a fost ales de partid în locul acestuia. El a depus jurământul în calitatea de cancelar al Austriei la 17 mai 2016, continuând „marea coaliţie” cu formaţiunea conservatoare Partidul Poporului ÖVP, dar promiţând o „Nouă Tranzacţie” care sa furnizeze mai multe locuri de muncă cu ajutorul reducerea birocraţiei şi regulaţiilor, pentru a mari partea lucrătorilor de rând în prosperitatea economică. Kern a criticat „elita politică austriacă” pentru obsesia ei de putere şi neglijarea unei agende politice legate de viitorul ţării.
Kern s-a născut la Viena şi a crescut în cartierul muncitoresc Simmering, ca fiu al unui electrician si al unei secretare. A studiat ziaristica şi comunicaţiile la Universitatea din Viena, iar mai târziu studii de management la universitatea din St. Gallen. Şi-a început cariera în 1989 ca gazetar în domeniul economic, scriind pentru „Wirtschaftpressedienst” şi magazinul austriac de business "Option". În 1991 a fost angajat la Cancelaria Federala a Austriei ca asistent al subsecretarului pentru serviciile civile, Peter Kostelka. Când în 1994 Kostelka a devenit şeful grupului parlamentar social democrat, Kern a ramas seful sau de birou şi purtătorul de cuvânt al fracţiunii parlamentare.
Sebastian Kurz, ministrul de externe al ţării, în vârstă de 31 de ani, a zdruncinat politica austriacă de când este la conducerea Partidului Poporului, formaţiune de centru-dreapta, promiţând să "revigoreze un sistem sclerotic".
Acesta conduce în sondajele de opinie înainte de alegerile stabilite pentru 15 octombrie. Datorită popularităţii ridicate a lui Sebastian Kurz, Partidul Libertăţii din Austria (FPOe) a coborât de pe primul loc în sondajele de opinie. Oponenţii săi politici spun că a adoptat o parte din politicile negative şi un comportament anti-imigrare, ca parte a unei agende care a perturbat unii aliaţi ai UE.
Kurz este din decembrie 2013 ministru de externe al Austriei. La data preluării mandatului avea numai 27 de ani şi era cel mai tânăr ministru de externe din Europa. A intrat în politică încă din adolescenţă şi a fost nevoită îşi întrerupă studiile la Drept pentru a urma această carieră. În 2013 a preluat funcţia de secretar de stat pentru integrarea imigranţilor.