Începe nebunia Formulei 1! În Australia se dă startul sezonului 2012
Începe nebunia Formulei 1! Cei 24 de piloţi au ajuns deja la Melbourne unde va avea loc prima etapă a sezonului 2012. Cea mai mare atenţie este îndreptată spre campionul în exerciţiu Sebastian Vettel, fostul campion Jenson Button, care a anunţat că vrea titlu în acest sezon şi un alt fost campion - Kimi Raikkonen, care a revenit în marele circuit după doi ani.
Germanul Sebastian Vettel a fost starul prezentărilor oficiale a echipelor de la Melbourne. După două titluri consecutive, pilotul de 24 de ani a anunţat obiectivul şi pentru acest sezon.
"Sunt aici pentru a câştiga competiţia. Faptul că va fi al treilea titlu nu are nici o importanţă", a spus pilotul Red Bull, Sebastian Vettel.
Ultimul campion în Formula 1 înaintea erei lui Vettel este britanicul Jenson Button. Numărul unu al echipei McLaren va încerca să repete performanţa din 2009.
"Suntem cu toţii entuziasmaţi să fim la Melbourne. Este cel mai potrivit traseu pentru a începe un sezon. Mă bucur că am ajuns din nou aici", a specificat pilotul McLaren Jenson Button.
Marea surpriză a sezonului 2012 este finlandezul Kimi Raikkonen. După doi ani de raliuri şi Nascar, Raikkonen s-a întors în Formula 1 şi a semnat un contract cu Lotus.
"Sunt foarte mulţumit de echipa mea. În acest sezon voi munci alături de nişte oameni superbi, cu care este uşor să comunici şi care fac treabă perfectă", a povestit pilotul Lotus, Kimi Raikkonen.
Prima etapă a Formulei 1 se va desfăşura pe circuitul Albert Park. Calificările sunt programate pe 17 martie, iar duminică se vor distribui primele puncte a sezonului.