Începe Postul Sfintei Marii. Trebuie să se respecte la fel de sever ca Postul Mare
Creştinii ortodocşi de stil vechi intră de astăzi în Postul Adormirii Maicii Domnului, care va dura două săptămâni. Postul îi pregăteşte pe credincioşi pentru cele două mari sărbători din luna august: Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului.
Postul Adormirii Maicii Domnului este singurul dedicat Sfintei Marii, născătoarea Mântuitorului Iisus Hristos.
Potrivit tradiţiei ortodoxe, această perioadă le aminteşte creştinilor de virtuţile Maicii Domnului, dar şi de postul pe care Născătoarea de Dumnezeu l-a ţinut înainte de moartea sa.
Postul Sfintei Marii este unul aspru, care se ţine după rânduielile Postului Mare. În zilele de luni, miercuri şi vineri, nu se mănâncă nimic până la asfințitul soarelui.
În zilele de marți şi joi, se mănâncă doar legume fierte fără ulei, iar sâmbăta şi duminica sunt permise uleiul şi vinul.
Potrivit tradiției populare, la începutul postului se scot fagurii de miere şi toţi ai casei trebuie să guste din ea pentru a fi feriţi de lupi şi de urşi. Este o zi indicată pentru sfințirea ierburilor bune de leac.
Pe parcursul anului, sunt patru posturi - Postul Mare, cel al Naşterii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi cel al Sfintei Marii.
Actualitate