ÎNCEPE SĂPTĂMÂNA PATIMILOR. Credincioşii ţin post negru în această perioadă
De astăzi, creştinii ortodocşi intră în Săptămâna Patimilor, numită şi Săptămâna Mare, ultima din Postul Paştelui. În această perioadă, credincioşii se pregătesc de sărbătoarea Învierii lui Hristos.
Tradiţia spune că în următoarele zile se ţine post negru, adică se mânâncă abia după asfinţitul soarelui.
În Lunea Mare credincioşii pot mânca bucate, dar să nu fie pregătite în ulei. În Marţea Seacă, gospodinele nu muncesc din greu, iar bărbaţilor le sunt permise lucrările agricole.
În a treia zi din săptămână, potrivit Bibliei, credincioşii îşi amintesc de păcătoasa care se pocăieşte în faţa Domnului şi de Iuda, ucenicul care l-a vândut pe Hristos. În Joia Mare, în biserici are loc Denia celor 12 Evanghelii şi se aminteşte despre spălarea picioarelor Apostolilor de către Mântuitorul Hristos şi Cina cea de Taină. Gospodinele coc pască şi vopsesc ouăle. Tradiţia spune că în această zi, morţii se întorc la casele lor. În cimitire se aprind focuri. Iar creştinii duc la biserică vin şi colaci şi le dau de pomană.
În Vinerea Patimilor în biserici nu se oficiază Sfânta Liturghie. Este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Este o zi de post aspru, în care nu se bea şi nu se mănâncă nimic, până nu se scoate din biserică Sfântul Aer. Sâmbătă se sacrifică mielul şi se fac ultimele pregătiri de Paşte. Înainte de a pleca la slujba de înviere, fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul pe care îl ia la biserică, pentru sfinţire.