Încheiem săptămâna pe aceeaşi notă, cu soare ascuns printre nori şi ploi
Încheiem săptămâna pe aceeaşi notă. Norii vor face, periodic, schimb cu soarele, iar ploile nu au de gând să plece. Vântul va bate din Nord, moderat. Nivelul presiunii atmosferice se menţine normal.
Temperaturile din Nordul ţării vor oscila între 27 şi 29 de grade, în timpul zilei şi 15-18, noaptea.
La Centru va fi doar un pic mai cald, cu până la 28-30 de grade la Orhei, Ungheni şi Hânceşti, ziua, iar noaptea vom avea 16-19 grade.
Pragul de caniculă va fi atins la Sud, în regiunile Căuşeni, Comrat şi Cahul, unde se vor aduna 29-32 de grade, ziua şi 18-20, noaptea.
Instabilitatea cuprinde întreaga ţară, iar capitala nu face excepţie. Şanse mari de ploi vor fi noaptea, iar ziua doar pe alocuri. Valorile termice vor oscila între 17 şi 19 grade, în orele nocturne şi 28-30, în cele de zi. Cam aşa va arăta vremea de duminică. Imediat vă spun cu ce dispoziţie meteo va debuta noua săptămână.
Luni va trece cam la fel, cu ploi şi maxime de până la 32 de grade, ziua şi 21, noaptea. Marţi nu va ploua, însă pe la mijlocul săptămânii, instabilitatea revine şi se va răcori până la 29-24 de grade.