Închisoare cu suspendare pentru străinul care ducea țigări printre napolitane. PCCOCS va contesta decizia instanței (VIDEO)
Insistă pe o pedeapsă mai dură. Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale insistă să i se aplice o pedeapsă mai dură străinului care, acum trei luni, ar fi încercat să scoată din țară 12.500 de pachete de țigări. Judecătoria Hâncești l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Reprezentantul organului de urmărire penală insistă asupra confiscării și asupra contravalorii camionului și a remorcăi frigorifice, folosită în timpul actului de contrabandă. Bunurile au fost estimate la aproape jumătate de milion de lei.
Judecătoria Hâncești s-a pronunțat recent asupra cazului de contrabandă, în care e implicat cetățeanul străin. PCCOCS anunță azi că procurorul de caz va contesta decizia de 1 an de închisoare cu suspendare, cu mențiunea de a fi confiscat camionul și remorca, estimate la peste 400.000 de lei.
Cazul a fost înregistrat la vama Leușeni. Învinuitul de 42 de ani transporta țigările în podeaua dublă din remorca reutilată. Potrivit declarațiilor acestuia, oferta de cumpărare a țigărilor a primit-o din România, iar odată cu transportarea napolitanelor din Ucraina, în Moldova a încărcat în camion și 12.500 de pachete de țigări.
Suspectul și-a recunoscut vina, temei pentru judecători să aplice o pedeapsă mai blândă.