Incident aerian în Kamceatka! Aterizarea forţată a unui elicopter rus a ucis un om (FOTO)
Un elicopter de transport Mi-8 a efectuat miercuri o aterizare forțată în Kamceatka, incidentul soldându-se cu un mort, a indicat Comitetul local de anchetă, într-un comunicat, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Elicopterul, care avea 19 pasageri și trei membri ai echipajului la bord și asigura o legătură locală, a efectuat o aterizare brutală, la aproximativ 70 km de localitatea Sobolevo.
"Potrivit primelor informații, o persoană și-a pierdut viața", precizează comitetul de anchetă, anunțând deschiderea unei anchete pentru "încălcarea regulilor de securitate în transportul aerian".
O echipă de salvare de peste 70 de oameni și 12 vehicule au fost mobilizate la locul incidentului, a indicat Ministerul rus pentru Situații de Urgență.
Aparatul companiei aeriene regionale, Vitiaz Aero, care transportă muncitori în domeniul gazelor, a căzut pe o parte în timp ce încerca să ia altitudine.
Accidentele aeriene sunt frecvente în Rusia, deseori acestea fiind atribuite stării aparatelor de zbor sau unor defecțiuni de întreținere a lor.